Prefectul Capitalei a anunțat că începând de azi se vor închide și alte spații pe lângă cele vizate

Prefectul Capitalei a anunţat că în Bucureşti se închid de miercuri şi barurile, cluburile şi discotecile, spaţii care nu erau incluse în decizia iniţială. „Dacă rata de infectare ajunge la 3 se vor lua măsuri extreme”, a spus prefectul Gheorghe Cojan.

„Barurile, cluburile şi discotecile nu erau incluse în decizia iniţială, drept care prima decizie vizează închiderea acestora. S-a emis propunerea de interzicere a jocurilor de noroc, cu excepţia pariurilor şi a loteriilor unde se eliberează bilet”, a anunţat prefectul Capitalei.

Gheorghe Cojanu a declarat, miercuri, că masca de protecţie va fi obligatorie la o distanţă de 50 de metri de şcoli.

„Au fost sesizări de la cetăţeni care stau foarte aproape de şcoli. Ne-am gândit şi la copii, şi la părinţii lor că totuşi distanţa de 100 de metri impusă şi în alte judeţe este prea mare. Ei vor să aplice masca pe nas şi gură la o distanţă mai mică. Astfel, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ca această distanţă să fie micşorată la 50 de metri”, a spus Cojanu.

Întrebat dacă este posibilă închiderea şcolilor în Capitală, prefectul Capitalei a precizat că „deocamdată nu”, dar lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să se protejeze.

„Dacă rata de incidenţă ajunge la 3 vor fi luate măsuri extreme. Starea de urgenţă se adoptă însă de către CNSU. Eu am spus că ne putem aştepta. Ieri, incidenţa pe Bucureşti era 1,86 la mia de locuitori”, a mai spus Gheorghe Cojan.

Prefectul Capitalei a spus că este posibilă carantinarea sectoarelor dacă indicele creşte, iar noi restricţii se vor putea aplica de luni.

„Luni vom şti cât este noua rată de incidenţă şi vom vedea. Voi solicita incidenţa defalcată pe sectoare”, a mai spus acesta.

În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 514 cazuri noi de COVID-19, iar de la debutul epidemiei până în prezent sunt 20.306 cazuri.

O nouă şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a avut loc pentru ca autorităţile să impună noi restricţii în Capitală, precum închiderea sălilor de jocuri de noroc.

Marţi seară autorităţile au decis ca începând de astăzi în Capitală să se închidă restaurantele, cafenelele, teatrele, cinematografele, sălile de spectacole şi saloanele în care se organizează evenimente, dar nu şi “păcănelele”.

De asemenea, este obligatorie purtarea măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor.

Parteneri