PSD depune azi moțiunea de cenzură: “Un haos imens, cu o economie pusă la pământ şi cu şomaj galopant”. Va cădea Guvernul Orban?

Partidul Social Democrat depune luni, la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider interimar al PSD, a anunţat, miercuri, că social-democraţii vor depune în data de 17 august moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, susţinând că România este o “ţară în derivă” şi cu un guvern cu “zero credibilitate”, scrie Agerpres.

“Pe 17 august, Partidul Social Democrat va depune moţiunea de cenzură. Considerăm că e timpul să plecaţi acasă sau la puşcărie, în funcţie de faptele fiecăruia”, i-a transmis Ciolacu, în plenul Parlamentului, premierului Orban, după ce acesta din urmă a prezentat raportul privind redeschiderea şcolilor şi alegerile locale din septembrie.

Ciolacu a susţinut că, după nouă luni de guvernare liberală, România este “o ţară în derivă”.

“Un haos imens, cu o economie pusă la pământ şi cu şomaj galopant, asta este România după nouă luni de guvernare liberală, o ţară în derivă, cu un guvern cu zero credibilitate, un guvern în care miniştrii se contrazic unul pe celălalt spre disperarea românilor care nu mai înţeleg nimic”, a spus Ciolacu.

Duminică seara, la lansarea candidaţilor PSD în alegerile locale din septembrie, din Bucureşti, Marcel Ciolacu a susţinut că în cursul acestei săptămâni ar urma să fie citită moţiunea de cenzură şi să fie programate dezbaterea şi votul.

Ulterior, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Ciolacu a anunţat că moţiunea de cenzură se intitulează “Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

“În noaptea aceasta, echipa de la partid o să o finalizeze. Mâine, aşa cum am promis, o să o depunem. Se intitulează “Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. Este semnată de 202 parlamentari, tot grupul PSD”, a declarat Ciolacu.

Liderul interimar al social-democraţilor a precizat că există discuţii cu toate partidele politice reprezentate în Parlament pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

“Cred că, după citirea ei, nu vor mai exista forţe politice responsabile care să nu voteze moţiunea. Am cumulat tot – haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi, mai nou, salariile profesorilor, ţinerea spitalelor închise, scăderea nivelului de trai şi furtul din banii românilor confirmat de raportul Curţii de Conturi”, a arătat liderul interimar al PSD.

Marcel Ciolacu a reiterat că “acest guvern trebuie să plece de îndată” şi, după adoptarea moţiunii de cenzură, PSD va merge la preşedintele României cu o propunere de prim-ministru.

Parteneri