România va fi condamndată la CEDO pentru că nu se respectă drepturile minorităților

Suntem aproape de o condamnare la CEDO pentru că nu respectăm drepturile minorităţilor sexuale.O spune preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în aşteptarea unei decizii care ar putea obliga România să adopte o formă a parteneriatului civil.

De altfel, un deputat a şi iniţiat un proiect de lege prin care drepturile civile să le fie recunoscute tuturor cuplurilor, indiferent de orientarea sexuală.

Florin şi Victor sunt împreună de 5 ani în care, spun ei, li s-au încălcat drepturile pentru că legislaţia românească nu-i recunoaşte ca familie.

Victor Ciobotaru: “Pe când eram student, am avut o problemă de sănătate şi nu am putut beneficia de coasigurarea de sănătate a partenerului meu. Nu îndeplinim condiţiile pentru că nu suntem o familie conform legii”.

Florin Buhuceanu: “Drepturile tale, deşi recunoscute abstract în textul constituţional, nu există pentru tine şi pentru partenerul tău. Dacă te duci într-un spital, dacă ai orice contact cu statul român, tu nu exişti pentru el”.

Pentru a putea să aibă aceleaşi drepturi ca orice cuplu căsătorit, ţara noastră ar trebui să legifereze o formă a parteneriatului civil. Un deputat a depus un nou proiect în acest sens care cere că dreptul la moștenire, dreptul la împărțirea bunurilor, dreptul de a se vizita la spital, de exemplu, să fie acordat tuturor celor care formează un cuplu, indiferent dacă sunt căsătoriți sau nu şi indiferent de orientarea sexuală.

Cuplurile formate din persoane de acelaşi sex nu ar avea însă şi dreptul de a adopta copii. ”Parteneriatul pentru viaţă” ar urma să fie întocmit la notar.

Ovidiu Raețchi, deputat iniţiator: “Traduce într-un limbaj oficial parteneriatele care există oricum de facto, adică acei oameni care nu-şi pot legaliza relaţia pe legislaţia din România, care doresc să o facă şi d-aia nu au acces la o suită de drepturi”.

Un proiect de lege similar există deja în Parlament. A fost respins de Senat în 2019, iar acum este în sertarele Camerei Deputaţilor. Ar fi trebuit deja lămurita situaţia după ce atât Curtea Europeană de Justiţie, cât şi Curtea Constituţională au decis că trebuie reglementate drepturile civile pentru astfel de cupluri.

Asztalas Csaba, preşedinte CNCD: “Este o formă politică de respingere a acestor drepturi, conducând România la posibilitatea de a fi condamnată la CEDO, foarte previzibil că vom fi condamnaţi la CEDO”.

Acum, mingea este la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Asociaţia ACCEPT reprezintă acolo alte 21 de cupluri.

Teodora Rotaru, reprezentant ACCEPT: ”Nu există scuze pentru ca guvernul, acesta sau altul, le poate oferi Curţii Europene a Drepturilor Omului. Nu există scuze că e o tradiţie naţională, tradiţia naţională nu poate fi homofobia”.

Parteneriatul civil este deja recunoscut în majoritatea ţărilor europene. Unele, precum Italia, au recurs la o astfel de lege tocmai după o decizie a CEDO. În România, referendumul din 2018, care ar fi definit familia ca uniune dintre bărbat şi femeie, a fost invalidat.

Parteneri