Românii se pregătesc să revină la slujbele bisericeşti. Ce reguli trebuie să respecte preoţii şi credincioşii

Foto: stiri.botosani.ro

Bisericile se pregătesc să revină după 15 mai la oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioşilor. Personalul lăcaşelor de cult are obligaţia să poarte măşti şi să-ţi pună la dipoziţie dezinfectant.

În biserică va trebui să intri doar cu mască. Accesul va fi limitat cu respectarea unei suprafeţe de opt metri pătraţi pentru o fiecare persoană. Personalul din lăcaşurile de cult are obligaţia să facă un triaj pentru a se asigure că nu intră în biserică persoane ce prezintă simptome ale bolilor respiratorii, transmite Mediafax.

Ceremoniile religioase precum botezuri, cununii şi înmormântări vor fi oficiate cu un număr restrâns de persoane.

preot Gabriel Cazacu, paroh biserica Caşin, Bucureşti: Principala slujbă, sfânta liturghie, se va oficia afară pe aceste trepte. La slujbele din interior vom respecta limita maximă de 16 participanţi, iar afară, bineînţeles că va fi această rânduială păstrând distanţarea socială.

Recomandarea Institutului Naţional de Sănătate Publică legată de oferirea împărtăşaniei nemulţumeşte însă Patriarhia Română. Biserica Ortodoxă Română spune că „se va consulta cu celelalte Bisericii Ortodoxe pentru a găsi împreună, în comuniune şi în spiritul fidelităţii faţă de tradiţia liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioşilor, în contextul pandemiei, la miezul vieţii creştine: Sfânta Împărtăşanie”.

Oamenii sunt sceptici că aceste reguli pot fi aplicate în toate lăcaşurile de cult.

„Nu ştiu dacă se poate. În unele biserici poate se poate, în altele care erau mai aglomerate şi înainte, nu cred. Dar se poate începe cu slujba să stea oamenii afară”.

„Atunci trebuie să redimensionăm bisericile, îmi permiteţi să fac gluma asta. Da, sunt nişte măsuri riguroase. Noi facem acum un experiment”, spun oamenii.

După 15 mai, pelerinajele şi călătoriile religioase se recomandă a fi evitate.

Parteneri