Salvamontiștii din stațiunea Bușteni au descoperit trupul neînsuflețit al unui tânăr dispărut de o luna și jumătate

Salvamontiştii din staţiunea prahoveană Buşteni au găsit, duminică, trupul unui tânăr dispărut în urmă cu aproape o lună şi jumătate în Masivul Bucegi.

Tânărul a urcat pe munte, şi-a lăsat bicicleta la cabana Caraiman şi a plecat mai departe, însă nu a revenit. Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale rucsacul băiatului.

Cincisprezece salvatori din cadrul echipelor Salvamont din judeţul Prahova au organizat duminică o nouă acţiune de căutare a unui tânăr dispărut în data de 27 iulie în Munţii Bucegi.

Acţiunea de duminică a fost organizată după ce ploile au adus la vale un rucsac în care se aflau, printre altele, cartea de identitate a tânărului şi unele obiecte ale personale ale acestuia care au fost recunoscute de către familie. După câteva ore de căutări, trupul băiatului a fost descoperit în porţiunea superioară a Văii Jepilor, au declarat reprezentanţi ai Salvamont Buşteni pentru News.ro.

Conform salvamontiştilor, tânărul, care era din judeţul Dâmboviţa, şi-a abandonat într-o noapte biciclet a pe Valea Caraimanului, in apropiere de cabana din zonă şi de atunci nimeni nu l-a mai văzut.

„Familia a anunţat dispariţia lui după aproape două săptămâni de când salvamontiştii din Buşteni au descoperit bicicleta. Aceştia au făcut căutări încă de atunci în speranţa ca-l vor găsi pe proprietar in viaţă”, transmiteau salvatorii montani.

Salvamontiştii ne sfătuiesc să ne pregătim riguros expediţiile pe munte şi să nu ne abatem niciodată de la traseul marcat.

Parteneri