Și bogații plâng! Cum sprijină celebritățile lupta împotriva temutului virus

Pentru fiecare vedetă plictisită, care face un video cu rutina sa din carantină, există o alta care se implică activ

Pandemia de coronavirus ne-a lovit pe toți, în mod egal – săraci, vedete, proști, sau deștepți,  Nici celebritățile de la Hollywood nu fac excepție. Dar, în timp ce unele postează filmulețe în care arată cum își omoară timpul în reședințele lor luxoase și dau sfaturi pe care oricum le știe toată lumea, altele donează bani pentru hrană și echipamente medicale!

De pildă, Rihanna, prin fundația pe care o deține, a donat 5 milioane de dolari către organizații din SUA și din întreaga lume. Fondurile sunt destinate achiziționării de alimente, echipamente de protecție pentru angajații din sănătate și cercetări pentru crearea unui vaccin.

Nici Angelina Jolie nu a rămas indiferentă. Fosta soție a lui Brad Pitt a donat 1 milion de dolari, pentru hrana copiilor proveniți din familii sărace.

Aceeași sumă a fost donată și de cuplul de actori Ryan Reynolds și Blake Lively, care își doresc ca astfel să furnizeze hrană pentru persoanele vârstnice și cele cu venituri mici. De asemenea, cei doi îi îndeamnă pe oameni șă aibă grijă de corpurile și de mințile lor în această perioadă dificilă și “să lase loc și pentru puțină bucurie în sufletele lor”.

Și alte celebrități au ales să participe la campanii menite să-i facă pe oameni să înțeleagă cât de important este să rămână  acasă.  Printre acestea se numără și Arnold Scwarzenegger, care s-a autoizolat împreună cu drăgălașele sale pet-uri – un măgăruș și un ponei – după ce a donat 1 milion de dolari pentru cumpărarea de echipamente medicale.

Starul pop Miley Cyrus, care anul trecut a ținut paginile tabloidelor cu mediatizata sa despărțire de actorul Liam Hemsworth, susține că a suferit atacuri de panică de când este izolată la domiciliu,  pe fondul pandemiei COVID-19. Ca să își trateze anxietatea și să-i ajute și pe alții care suportă greu situația, s-a gândit să facă o emisiune pe internet, unde să își invite prietenii celebri, precum Ellen de Generes, Rita Ora, sau Demi Lovato, iar fiecare să își împărtășească experiențele de carantină.

Taylor Swift, Roger Federer, Lady Gaga și Gwyneth Paltrow, Justin Bieber sau Donatella Versace se numără, de asemenea, printre numeroasele celebrități care au sărit să dea o mână de ajutor în această luptă din care toți sperăm să ieșim învingători.

 

Parteneri