Situaţie disperată în România! Sute de mii de pacienţi cronici au nevoie de îngrijiri medicale. Efectul nedorit al pandemiei

Foto: Digi24

Orice întârziere a unui pacient cronic la tratament îl poate expune mult mai repede decât orice altă infecţie. Radu Gănescu, peşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, spune că s-au stins oameni pentru că, până li s-a făcut intervenţia pentru AVC, de exemplu, au fost trecuţi prin triajul pentru Covid.

„Să aştepţi 4, 5 ore până este gata testul ca să poţi să-l introduci în spital, este imposibil să mai salvezi pacientul.”

În această perioadă, alţi pacienţi nu apucă măcar să primească îngrijiri medicale.

„Avem medici care ne-au sunat şi ne-au spus că au pacienţi oncologici care au nevoie de o intervenţie de extirpare de tumoră care pur şi simplu le-ar salva viaţa.”

În România, de două luni medicii au pus foarte puţine diagnostice, pe diferite patologii. Asta înseamnă că medicii vor trebui să trateze un număr mult mai mare de pacienţi cronici pe viitor, mulţi dintre ei cu forme grave de boală.

„În aprilie aveam în 2019 peste 338.000 de pacienţi externaţi, iar în aprilie 2020 avem undeva la 95.000 de pacienţi externaţi”, spune Radu Gănescu.

Preşedintele COPAC propune acces rapid la tratament, circuite şi reguli clare pentru urgenţe şi pentru pacienţii cronici care vor veni pentru investigaţii la spital după ce va trece starea de urgenţă.

Parteneri