Şoc la Arad! Copil de 10 ani, ucis de propria mamă. Femeia ar fi încercat apoi să îşi ia viaţa

Crimă șocantă, în Arad, în plină pandemie. Un copil în vârstă de 10 ani a fost ucis, iar toate datele arată că cea care i-a pus capăt zilelor a fost propria mamă.

Descoperirea a fost făcută chiar de tatăl copilului, care s-a întors acasă, aseară, și și-a găsit fiul într-o baltă de sânge. De asemenea, și soția sa era rănită, însă în viață, anunţă Realitatea.

Femeia, în vârstă de 43 de ani, ar fi încercat să se sinucidă. Soțul său a sunat la 112, iar medicii și polițiștii au ajuns imediat. Din nefericire, nu l-au mai putut salva pe băiat.

Femeia a fost transportată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Arad, pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii și procurorii din Arad au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Parteneri