Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca devine Unitate pentru tratarea pacienților Covid-19. Cum s-a ajuns la această decizie

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va deveni, începând de săptămâna viitoare, unitate medicală pentru tratarea pacienţilor COVID-19, a decis joi seară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, în contextul creşterii numărului de cazuri.

“Argumentele care au dus la această decizie sunt: capacitate mare de 400 paturi în total, circuite epidemiologice funcţionale, saloane cu băi proprii, experienţa anterioară COVID, apropierea faţă de SCBI în caz de nevoie pentru transportul pacienţilor la secţia de TI”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Ambulatoriul şi baza de tratament vor fi păstrate şi vor funcţiona în continuare, existând circuite epidemiologice distincte în acest sens, astfel încât nu există riscul ca unii angajaţi să intre în şomaj tehnic, a mai precizat prefectul.

“De asemenea, secţia de Aritmologie, unică în regiune, cu lista de aşteptare pentru pacienţi de peste 1 an, va rămâne operaţională. Evoluţia epidemiologică este una în creştere, deşi am încercat să evităm deschiderea unui al treilea spital COVID nu putem să riscam să rămânem fără locuri pentru pacienţii pozitivi”, a mai spus Mircea Abrudean.

Conform deciziei CSJU Cluj, Spitalul Clinic de Recuperare va deveni unitate medicală pentru tratarea pacienţilor COVID începând cu data de 5 august, ora 8.00.

Parteneri