Tarom a anunțat că va suspenda zborurile până pe 15 Octombrie în urma restricțiilor impuse

Tarom anunţă, miercuri, că menţine suspendarea curselor comerciale spre şi dinspre Republica Moldova şi Israel, până în 15 octombrie, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de autorităţi.Reprezentaţii Tarom au transmis, miercuri, că în urma restricţiilor de călătorie impuse de către autorităţi, s-a decis menţinerea suspendării operării curselor comerciale până la data de 15 octombrie 2020 inclusiv, către şi dinspre Republica Moldova şi Israel.

De asemenea, potrivit companiei aeriene, toţi pasagerii care sosesc din ţările care se află pe lista galbenă vor intra în autoizolare pentru 14 zile, însă dacă, în a opta zi cer test COVID-19 şi rezultatul va fi negativ, aceştia pot ieşi din izolare după 10 zile.

„Această perioadă se poate reduce la 10 zile, doar dacă pasagerii solicită efectuarea un test COVID-19 în ziua a opta de carantinare, obţinând un rezultat negativ. Pasagerii care sosesc în România din ţările aflate pe lista galbenă şi care petrec pe teritoriul ţării doar 3 zile (72 de ore) pot prezenta un certificat prin care să demonstreze ca în ultimele 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României au obţinut un rezultat negativ la testul pentru COVID-19”, anunţă Tarom.

Pasagerii care vin dintr-o ţară „verde”, dar trec în tranzit printr-o ţară aflată pe lista galbenă, nu vor intra în carantină dacă demonstrează că au fost doar în tranzit.

Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate.

Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.

Tarom menţionează faptul că de la aceste restricţii sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene, precum cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenţie solicitate de către autorităţi, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar şi zborurile de repatriere (chartere speciale).

Parteneri