Toată lumea ştie că Tăriceanu a avut cinci soţii. Ce nu ştiţi e unde trăiesc și cu ce se ocupă acum

Călin Popescu Tăriceanu a avut o viață tumultuoasă atât pe plan profesional, fiind implicat în diferite scandaluri și dosare penale, cât și pe plan sentimental. Ajuns la vârsta de 68 de ani, liderul ALDE a avut nu mai puțin de 5 soții, iar cu patru dintre ele a și făcut câte un copil. Playtech a dat de urma tuturor fostelor soții ale senatorului. Iată ce mai face fiecare dintre fostele doamne Tăriceanu.

Aşadar, să le luăm pe rând…

Soția numărul 1
Despre aceasta există cele mai puține informații. Femeia, pe nume Rodica, și politicianul s-au cunoscut pe holurile facultății, iar mariajul lor a durat numai patru ani. În prezent, femeia locuiește în America, este căsătorită, are copii, ba chiar și nepoți.

Soția numărul 2
Livia Popescu Tăriceanu este fiica primului ambasador al României în Israel, Valeriu Georgescu. O femeie frumoasă, rafinată, cu studii alese, dar și cu o avere impresionantă. Femeia deține o firmă de comerț exterior, podgorii, restaurante, dar și pensiunea de lux “Conacul dintre vii”, o locație frecventată de multe personalități. Livia Popescu Tăriceanu este mama primului copil al președintelui ALDE, Mihai. Ea nu s-a recăsătorit, iar la divorț a ales să păstreze numele de familie al politicianului.

Soția numărul 3
Călin Popescu Tăriceanu a fost căsătorit timp de câțiva ani și cu Cornelia Trântescu, o prezență discretă, care nu a dorit să intre în lumina reflectoarelor. Femeia i-a dăruit fostului premier cel de-al doilea moștenitor, Călin jr. La divorț, care a fost unul de comun acord, Cornelia nu a dorit să păstreze numele soțului și a rămas la partaj cu un apartament naționalizat. În prezent, ea lucrează ca și consilier juridic în București. La vremea aceea au existat zvonuri conform cărora cei doi au divorțat pentru că politicianul s-ar fi îndrăgostit de Ioana Dinu, o blondă superbă, care avea să-i devină cea de-a patra soție.

Soția numărul 4
Politicianul și Ioana Dinu s-au cunoscut la un meeting, în 1996. Ea avea 19 ani, iar el era cu 25 de ani mai mare. Pe atunci, Tăriceanu se afla în plin proces de divorț de ce-a de-a treia soție, Cornelia Trântescu. De profesie avocat, cea de-a patra doamnă Tăriceanu profine dintr-o familie de intelectuali de profesie ingineri. Cei doi s-au căsătorit în 2003 și au devenit părinții unui băiat, Mihai. Cei doi au divorțat în 2011, iar copilul a rămas în custodia tatălui. În urmă cu nouă ani se zvonea faptul că politicianul ar fi divorțat pentru că ar fi aflat că soția l-a înșelat cu Brent Valmar, boss-ul de la Porche, cu care Ioana s-a și căsătorit la scurt timp după divorț. În prezent, ea are o căsnicie fericită și deține un cabinet notarial.

Soția numărul 5
În 2013, Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, o femeie cu 26 de ani mai tânără, iar un an mai târziu femeia i-a dăruit cel de-al patrulea băiat. Loredana este de profesie designer și este o prezență discrete în peisajul public. În 2018, politicianul i-a donat soției sale două case, în valoare de 180.000 euro.

Parteneri