Tragedie în lumea muzicii. Tânărul solist s-ar fi sinucis

Foto: facebook.com

Cătălin Caragea, solistul trupei 7Klase a decedat. Informația a fost confirmată de către producătorul trupei într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit primelor informații, poliția a fost alertată în această dimineață în jurul orei 03:00, precum că într-o locuință a fost găsit un cadavru, scrie Unimedia.

La fața locului, echipa a depistat că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care s-ar fi strangulat cu o curea. În urma examanării de către medicul legist, nu au fost depistate urme de moarte violentă, doar cele caracteristice strangulării.

Potrivit poliției, tânărul locuia de unul singur, întrucât nu răspundea la telefon de ceva timp, o rudă a venit să îl viziteze.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele. De menționat că solistul nu a lăsat niciun bilet de adio.

Producătorul trupei, Iurie Bădicu și-a exprimat regretul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Doamne Sfinte, Iartă-ne. Te rog, iartă-ne. #Cătălin, băiat frumos și talentat… de ce el…? Rațional și ambițios și, dintre noi toți, doar el își făcea semnul crucii în public, noi parcă nuștiu cum evitam, s-o facem, sfiindu-ne. Cred că ai fost ales și iubit. Iartă-ne, Artistule!

De 6 zile nu pot dormi noaptea. Nu am somn. Parcă ceva mă tulbură și mă împinge să scriu. Pentru ce să scriu acum când nu mai citește nimeni, mă întrebam și nu voiam să scriu. Oricum, o patimă mă iscodea și mă iscodea și mă zbuciuma dacă vreți să duc un jurnal pe feed. Și, într-o dimineață după câteva minute dormite m-am trezit în cap cu fraza: #Bună #Dimineața, #Loteria #Vieții! Astazi e prima zi, vom extrage cifra 1. Tot ce am scris ultimile zile (6) pe facebook curgeau din mine in câteva clipe, de parcă scria cineva cu degetele mele și eu doar eram spectaror la ceea ce scriam. Sincer, ințelegeam ce-am scris numai după ce citeam și eu de rând cu ceilalți. Păi, iată, astăzi este a 7 zi de regim de urgență și eu trebuie să extrag cifra 7. Extrag cifra 7 și plâng… pentru 7 KLASE. Pentru Cătălin Caragea.”, a scris Iurie Bădicu.

Trupa 7Klase a devenit cunoscută după prima apariție în cadrul concursului Românii au Talent, unde a ajuns până în semifinale. Ulterior, au semnat un contract cu casa de producție a compozitorului Smiley.

Parteneri