Traian Băsescu a criticat dur toate deciziile luate de politicieni! : “”Trebuia să fim în stare de urgență”

Traian Băsescu a criticat aspre deciziile politice luate de autorități, în contextul în care România bate zilnic recordul de infectări, dar politicienii se pregătesc de alegeri şi, implicit, de campania electorală.

“În momentul de față nu mai există scenariu optimist, numai naivii spun că e scenariu optimist la 6.500 de îmbolnăviri pe zi la 30.000 de teste. Nu mai există scenariu optimist, suntem într-o stare de urgență sanitară în primul rând pentru că sistemul sanitar este la limită, își atinge limitele zilele următoare. Când ai 100 de morți pe zi nu mai este joacă, e urgență și nu există scenariu pozitiv, doar decizie sau indecizie, bâlbâială sau om politic care își asumă”, a declarat Traian Băsescu, la Realitatea Plus.

Băsescu condamnă politizarea excesivă din cadrul UE, care ia decizii legate de pandemie în funcţie de interesul electoral.

“Trebuie făcut ceea ce nu s-a făcut, că de asta am ajuns aici. Nu ține exemplul cu Franța, Marea Britanie, Germania. Aceste state au resursă sanitară majoră, iar pe de altă parte în momentul de față Europa e condusă de politicieni care se uită în primul rând la sondaje și iau decizii importante în funcție de sondaje. Dacă vrem să vedem un premier responsabil ne ducem în Noua Zeelandă, premierul care a făcut ca Noua Zeelandă, cu măsuri extrem de dure, să fie într-o situație spectaculoasă în raport cu ce e în Europa.

Aici avem oameni politici care conduc după sondaje, vor să nu supere populația dar o duc drept la cimitir.

Nu se poate carantina un oraș ca Bucureștiul sau carantinări zonale. Bucureștiul trebuie să intre în niște măsuri mult mai severe pentru a opri creșterea. Bătălia este pentru sistemul sanitar, să nu îl forțam dincolo de limitele lui”, a completat el.

“Trebuia să fim în stare de urgență. S-au luat măsuri contra timp. Când am început să ajungem la 1.000 de îmbolnăviri pe zi, noi am deschis tot la 1 septembrie, alegeri, deschiderea școlilor. Asta nu înseamnă măsuri în acord cu realitatea. S-au luat măsuri populiste ca peste tot în Europa. Diferența este că avem un sistem de sănătate mult mai șubred”, a încheiat fostul președinte.

Parteneri