Un alt caz de violență între minori! O fată de 13 ani din Hunedoara a bătut în public o altă tânără de 16 ani

Noi imagini revoltătoare au apărut pe reţelele de socializare. O fată de 16 ani a fost bătută în public de o altă fată, de numai 13 ani. Imaginile au un puternic impact emoţional.

În filmuleţul postat pe o reţea de socializare se vede clar cum fata de 16 ani stă în genunchi în faţa celeilalte, care începe la un moment dat să o lovească și cu palmele, şi cu picioarele. Apoi o trage de păr.

Imediat ce au apărut imaginile pe internet, poliţia s-a autosesizat şi a început o anchetă.

„În urma unei postări pe o rețea de socializare a unui mesaj și a unei filmări, polițiștii Biroului de investigații criminale din cadrul poliției municipiului Deva s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în prezența mai multor martori, respectiv adolescenți, o minoră în varsă de 16 ani a fost agresată de către o alta de 13 ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de lovire și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice”, a spus la Digi24 Carla Strujan, agent şef în cadrul IPJ Hunedoara.

„Acest incident s a întâmplat de raza muncipiului Deva, a fost identificat și locul respectiv, în luna august. În cauză se fac cercetări pentru toate persoanele implicate. Părinții vor fi audiați, cu siguranță, în stabilirea tuturor cauzelor și pentru a se lua măsurile, dacă este cazul, și împotriva acestora”, a adăugat ea.

Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare la doar o zi după ce poliția s-a sesizat într-un alt caz revoltător, al unor fete care au bătut crunt o alta, în vârstă de 13 ani, din Târgu Jiu.

Parteneri