Un bărbat de 28 de ani și-a omorât bebelușul de nici două luni după o ploaie de lovituri

Crimă înfiorătoare comisă de un român, în Cehia. Robert N., de 28 de ani, a omorât în bătaie bebelușul iubitei lui, în vârstă de doar 2 luni. Bărbat și-a recunoscut fapta oribilă în timpul interogatoriului.

Mama copilului a fost de acord cu iubitul criminal, să ascundă cadavrul băiețelului.Robert a fost arestat și riscă între 15-20 de ani de închisoare.
Oroarea a avut loc vineri seară, în Prelouc, un oraș aflat în regiunea Pardubice, în Cehia.Românul și iubita lui, Sasha, de 19 ani, locuiau împreună cu părinții tinerei și cei doi copii ai ei, o fiică de un an și un băiețel de două luni.

Potrivit publicației blesk.cz, furia bărbatului împotriva bebelușului s-a dezlănțuit în momentul în care micuțul a început să plângă.

Enervat că nu se oprea din plâns, românul a început să-l lovească cu pumnii pe băiețel, mai ales în zona capului.

A doua zi, când și-a găsit fiul mort, femeia a fost de acord cu iubitul criminal, să ascundă cadavrul băiețelului.

“Ea a fost de acord să scape de cadavru. Potrivit anchetatorilor, iubitul ei a pus trupul neînsuflețit într-o valiză, pe care au așezat-o într-un cărucior. Apoi, au îndesat mai multe haine, pentru a face să pară că merg la plimbare cu bebelușul. Au ascuns căruciorul într-o zonă împădurită din afara orașului și, când au aflat că poliția este pe urmele lor, au încercat să se ascundă”, a declarat judecătorul Karel Gobernac.

Polițiștii cehi au aflat de crimă de la colegii români
Poliția din Pardubice despre oroarea comisă de Robert N. de la colegii lor din România.Se pare că părinții tânărului au fost cei care au raportat crima la poliție.

“În România, părinții unui cetățean de 28 de ani din aceeași țară au anunțat polițiști că fiul de două luni al actualei iubite a fiului său a fost ucis în Přelouč, Pardubice, în circumstanțe încă neclare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliției, Marketa Janovska, o purtătoare de cuvânt a poliției din regiunea Pardubice.

După ce au primit informațiile, anchetatorii cehi au demarat o amplă operațiune, pentru a verifica datele primite de la ofițerii români.

Pentru că Robert și iubita lui nu au fost găsiți în Prelouc, oamenii legii au continuat cercetările.

Robert și iubita lui au ascuns trupul neînsuflețit al copilului într-o pădure

“Ofițerii de poliție au inspectat continuu mai multe pensiuni din oraș, unde puteau fi cazați, dar și alte locuințe ale cunoscuților și prietenilor lor”, a precizat Janovska, potrivit idnes.cz.

Poliția le-a dat de urmă în apropierea orașului Prelouc, cei doi fiind însoțiți de fetița de un an.

“În ceea ce privește băiatul minor, cunoscuților li s-a spus că nu l-au avut cu el pentru că se afla la spital pentru tratament”, a continuat Marketa Janovska.

Sasha S. a fost surprinsă seara târziu în apartamentul unei prietene.

La început, nu a vrut să coopereze cu poliția. Ulterior, a recunoscut totul și le-a spus ofițerilor unde este ascuns iubitul ei.

“Femeia a confirmat faptul că fiul ei a murit după un atac fizic al iubitului ei. Apoi a dus poliția la locul unde a fost ascuns corpul copilului decedat, într-o zonă împădurită din afara orașului”, a mai spus purtătorul de cuvânt a poliției din Pardubice.

Românul a fost arestat și, în timpul interogatoriului, și-a recunoscut fapta.

Parteneri