Un cadavru incendiat a fost identificat de un sofer de TIR autorul nu este cunoscut

Descoperire înfiorătoare noaptea trecută pe Drumul Naţional 6, în judeţul Giurgiu. O tânără a fost omorâtă, aruncată pe marginea şoselei, iar cadavrul a fost incendiat. Şoferii care circulau în zonă au dat alarma după ce au văzut flăcări si au crezut că e vorba despre un incendiu de vegetaţie. Anchetatorii nu au identificat victima iar autorul crimei este încă în libertate. Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii cu puternic impact emoţional.

Sunt imaginile surprinse aseară de unul dintre şoferii care a circulat în aproapierea localităţii Ghimpaţi. Un şofer de tir anunţă poliţia şi pompierii.

Andre Rotaru, reporter Observator: “La vederea flăcărilor, şoferul de tir a presupus că este vorba despre un incendiu de vegetaţie. Când a ajuns însă aproape de marginea drumului a realizat că în acest şanţ arde de fapt un om. A pus mâna pe telefon şi a sunat la 112, iar martorii spun că a luat apoi extinctorul din maşină şi a stins flăcările”

Până la sosirea echipajelor, şi alţi şoferi opresc în zonă să vadă ce se întâmplă.

Martor: “Era un foc undeva pe partea dreaptă. Când ne-am uitat mai bine era o persoană acolo. taie Nici nu ştiu bărbat, femeie, ce era. Ne-a fost şi puţin teamă să coborâm jos”

Constantin Carapanceanu, primar Gimpaţi: “În proporţie de 99% era carbonizată. Acum, că era troller că era valiză. Fata era legată cu mâinile la spate legată cu sârmă. De unde ştiţi asta? S-a văzut, se vedea, se vedea”

Poliţiştii au ajuns imediat la faţa locului. Cercetările au ţinut până astăzi la prânz. Ministerul de Interne a trimis o echipă de experţi de la Bucureşti pentru a se ocupa de caz. Trupul ars a fost transportat la institutul de medicină legală. Legiştii au stabilit că femeia avea între 20 şi 30 de ani şi că era deja moartă în momentul în care a fost incendiată.

Albu Andreea, prim procuror, Parchetul Giurgiu: “S-a constat că persoana incendiată prezintă plăgi la nivelul capului, produse prin lovire cu corp dur tăietor, fractură sternală şi fracturi costale, decesul fiind urmare a şocului traumatic şi hemoragic”

Victima a fost găsită dezbrăcată. Nu mai avea bijuterii sau acte şi nu a fost până acum identificată. Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor şi profanare de cadavre. Nu se ştie cine este autorul crimei.

Parteneri