Un mire a murit din cauza coronavirusului, iar 95 de invitați au fost depistați pozitiv pentru COVID-19

Nuntă transformată în tragedie din cauza coronavirusului. Un mire a murit, iar 95 de invitați au fost depistați pozitiv pentru COVID-19
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit la doar două zile după nuntă din cauza coronavirusului. Alte 95 de persoane care au luat parte la evenimentul fastuos au fost infectate cu virusul care face ravagii în toate colțurile lumii.

Nuntă transformată în tragedie din cauza coronavirusului. Un mire a murit, iar 95 de invitați au fost depistați pozitiv pentru COVID-19

Bărbatul în vârstă de 30 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a început să se simtă rău cu câteva zile înainte de nuntă, însă a mers mai departe cu evenimentul.

Fără să se gândească la consecințe, bărbatul și aleasa inimii lui s-au căsătorit într-un oraș din India, având alături zeci de rude și prieteni. Inițial, alte 15 persoane care au participat la eveniment au fost depistate pozitiv pentru coronavirus, însă autoritățile au descoperit că alte 80 de persoane au contractat virusul.

Soția bărbatului, însă, nu a contractat virusul și vorbește de un adevărat miracol.În timpul ceremoniei, oamenii prezenți nu au respectat măsurile de distanțare socială și nu au purtat măști.

De asemenea, o altă nuntă care a avut loc în Bhilwara, un alt oraș din India, s-a soldat cu o tragedie. Bunicul mirelui a murit după ce a contractat coronavirusul, iar alți 14 invitați au fost depistați pozitivi pentru COVID-19. La eveniment, potrivit Mirror.co.uk, au participat 250 de persoane.

Parteneri