Un român povesteşte clipele de coşmar prin care a trecut din momentul în care a ajuns internat la ATI cu coronavirus

Un român povesteşte clipele de coşmar prin care a trecut din momentul în care a ajuns internat la ATI cu coronavirus. Omul povesteşte ce condiţii sunt în spitale şi chinul prin care trec cadrele medicale zi de zi. Acesta face un apel şi la populaţie şi îndemană la izolare şi la respectarea măsurilor de distanţare.

O voce stridenta ca un strigăt de acvila in pustiu, răzbate către holul exterior al ATI: “Fetelor, nu aveți o luminare?”… semn ca asistentele abandonasera lupta pentru intubare a cuiva care nu a mai răspuns la stimuli…
Pentru o clipă, îți stă dumicatul de pâine cu orez fiert în gât, apoi reiau impasibil mestecatul. Cind joci table cu moartea și te pocneste pe unde nu te astepti (glicemie explozivă cu variații amețitoare, febră) ești pasibil de orice egoism: bine că nu am fost eu?!… Alung gândul…
… Singurul care nu abandoneaza lupta e dr. Amin… Iese pe același hol și comanda 2 fiole de ceva medicament. Fiolele astea parca sint in celălalt capăt de Univers, tre’să îl inconjoare de vreo doua ori, apoi ajung la medic… Pentru o perioada se lasă o liniște apasatoare… După care Amin le explica ce a făcut și ce au ele de făcut… Se pare că a reușit să mai salveze o viață, in seara asta nu s-a mai prelins nici un sac negru cu candelă palpaindă, prin fața ușii salonului…
Mesteci și te bucuri pentru familia celui/celei salvate…”, a mărturisit Ovidiu Anton, pe contul personal de Facebook.

Tratament cu “cocktailuri Molotov” de medicamente
“Igiena e relativă, impartita de-a dreapta unde ai perna, cea mai curata zona, poale – unde iei masa și stinga patului unde mereu te trezești că îți pune cineva plosca: drumul de un pas pina la usa de toaleta e un chin: Jason Statham in “The mechanics xx” cind spărgea totul in cale cu tubuletul de oxigen e poveste de film… Nu poți să ți-l cari decit cu ajutorul cuiva, iar acesta e deficitar din cauza lipsei de personal auxiliar si afluxului mare de bolnavi…
… asta am negociat-o la prima vizita medicala cind am solicitat “minima decenția” – să mă lase sa merg la toaleta însoțit… Pt că dacă mă intubau – era loterie să scapi…
… Termini de mancat, urmeaza tratamentul cu cocktailuri Molotov de medicamente pe care ti le baga prin furtunasele înfipte prin maini…Toată noaptea asistentele toacă la fiole si pregătesc perfuziile pe care ti le distribuie într-o ordine bine stabilita…”, a adăugat acesta.

Când joci table cu Moartea, devii inert

“Te retragi ușor in pempars-ii tai moi începând să dai in clocot sub efectul medicației…
… Spre dimineață mă trezesc în șezut, înconjurat de asistente, scuturat puternic: “heei, domnu’ Anton! Ne auzi? Trezește-te! Heei!” Cineva mă îndoapă cu ceva dulce-acrisor, buuun incit îmi revin si mai cer o porție…Făcusem o criză de hipoglicemie…Dimineața a murit Moș I lingă mine… Protocolul tre’ sa-l lase 2 ore să se răcească… un gând hâd mă apasă… Maninci normal și te bucuri că nu ești tu în locul lui…

… Asta se întâmplă cind joci table cu moartea… Devii inert……Prieteni, In seara asta mi-am propus să vă șochez și să vă conving sa stați în izolare, indiferent ce angoase vă trec prin cap…

… Nu a murit nimeni de stat in casă…
… Evitați cretinoizii fara mască…
… Sfatul meu este să purtați și viziere in public, la interior…
… Nu va jucați cu viața voastră…
Vă rog!”, a conchis românul.

Parteneri