Un șofer cu o alcoolemie enormă și cu permisul suspendat a fost prins de jandarmi când voia să-și mai ia de băut

Un șofer din Galați cu o alcoolemie uriașă a urcat cu mașina pe trotuar. A trecut foarte aproape de trei pietoni, dar nu a părut să bage în seamă incidentul.

Bărbatul a intrat într-un magazin, și-a cumpărat o sticlă cu votcă și a urcat din nou la volan. A fost oprit de un echipaj de jandarmi care a văzut ce s-a întâmplat.

Dialog şofer – jandarm:

– Aţi făcut-o din nou!

– Nu, Doamne fereşte!

– Nu, Doamne fereşte, bine că acel pieton a avut inspiraţia şi reacţia de moment şi s-a ferit că altfel dădeaţi peste el. Aţi consumat alcool?

– Da.

– Şi acum din ce direcţie aţi venit…

– N-am lovit nimic…

– Maşina de unde este lovită aici?

– Maşina… mea… este… lovită în altă parte.

Șoferul în vârstă de 46 de ani a fost predat polițiștilor, care au constatat că avea o alcoolemie 2,06 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat și permisul auto suspendat pentru că, recent, fusese prins băut la volan. Bărbatul a fost reținut.

Parteneri