Urmează un fenomen spectaculos pe cer. Ce este “zâmbetul lui Dumnezeu” şi ce efect va avea

foto via divahair.ro

Peste trei săptămâni, vom fi martorii unui fenomen ceresc cât se poate de inedit: trei astre se vor alinia în așa fel încât vor reda un zâmbet pe boltă.

Pe 16 mai, Venus, Jupiter și Luna se vor aranja pe cer în așa fel încât vor reda un chip surâzător pe cer, fenomen cunoscut și sub numele de ”zâmbetul lui Dumnezeu” – antrenând energii pozitive în viețile noastre, scrie divahair.ro.

Acesta este un eveniment astronomic rar, denumit ocultație. Luna în creștere se poziționează între Venus și Pământ, iar acest fenomen are loc în perioada în care planeta dragostei se aliniază cu puternicul Jupiter. Luna crescătoare va forma chiar zâmbetul chipului celest.

Desigur, este vorba de interpretarea noastră, care face ca Venus aliniat cu Jupiter să pară doi ochi, în vreme ce Luna dă senzația unei guri care zâmbește, fenomen care poartă numele de ”pareidolie”, decelarea unei imagini cu sens într-un șir de puncte aleatorii. Dar este o iluzie cât se poate de pozitivă, așa că trebuie să privim cu încântare acest show celest realizat de cele mai strălucitoare astre de pe cer: Luna, Venus și Jupiter.

Evenimentul ceresc va fi vizibil doar pentru o scurtă perioadă pe cerul de seară și doar în anumite puncte de pe glob. Dar, chiar dacă nu apucăm să-l vedem, știm că el se întâmplă și ne influențează în mod benefic viețile:

Cum influențează zâmbetul celest viețile zodiilor

Berbecul

Ești în grațiile divine, iar a doua jumătate a lunii mai îți aduce o veste extraordinară, din punct de vedere financiar. Vei primi o sumă consistentă de bani dintr-un proiect mai vechi sau niște bani pe care îi așteptai și pe care te bazai pentru perioada viitoare. Alinierea dintre Venus și Jupiter arată că dragostea și norocul își vor da mâna în viața ta. Vei avea clipe romantice cu partenerul actual sau cu o persoană pe care ai întâlnit-o recent, iar Luna zâmbitoare va da mister relației voastre.

Taurul

Una dintre planetele care formează zâmbetul celest este chiar guvernatoarea ta. Venus strălucește puternic către mijlocul lui mai, făcându-te să vezi frumusețea vieții și darurile cu care ai fost înzestrată. vei primi aprecieri pe plan profesional, iar pe plan personal te vei elibera de o teamă irațională. Alinierea lui Venus cu stăpânul planetar, Jupiter, este semn că vei căpăta forțe noi pentru proiectele tale și o posibilă poziție de conducere la locul de muncă.

Gemenii

Zâmbetul divin te face să te simți mai conectată cu lumea și să accesezi o dimensiune mai spirituală a vieții tale. O întâmplare importantă din preajma datei de 16 mai te va face să regândești complet modul tău de relaționare. Vei înțelege că oamenii din jurul tău au venit special în viața ta pentru a te ajuta să evoluezi; chiar și cea mai măruntă întâlnire, chiar și confruntările cu persoane ostile sunt programări karmice pentru ca tu să poți accesa un nivel superior de conștiință.

Racul

Luna îți zâmbește mai mult ție ca celorlalte semne, pentru că este astrul tău protector. Dezechilibrele resimțite în ultima perioadă vor începe să se elimine, rând pe rând, din viața ta. În data de 16 mai, Luna aflată la începutul creșterii sale, îți va aduce stabilitate pe plan profesional și financiar prin începerea unei noi colaborări lucrative. Mai va fi, în plus, o lună a dragostei pentru tine, în care Venus îți va scoate în cale un bărbat cu totul fascinant.

Leul

Vești minunate pentru tine, de vreme ce zâmbetul celest te va surprinde în plină ascensiune. Vei primi o invitație să te alături unui proiect de anvergură, care îți va aduce mari satisfacții. Chiar dacă va trebui să treci peste niște dificultăți inițiale, explicabile în condițiile sociale actuale, vei depăși aceste obstacole. Nevoia ta de afirmare va fi pe deplin satisfăcută. În plus, vei începe prietenii noi și vei întâlni persoane semnificative pentru viitorul tău.

Fecioara

Lucrurile vor merge din ce în ce mai bine pentru tine pe plan profesional, după jumătatea lui mai. Zâmbetul celest este semnul că Dumnezeu te protejează, iar temerile pe care le-ai avut încep să se risipească. Simți că ai adunat energii noi și poți să înfrunți orice problemă cu mai mult calm și să găsești soluții optime, chiar dacă va fi nevoie să o iei de la capăt cu anumite proiecte și să faci unele investiții. Jupiter aliniat cu Venus face ca norocul să lumineze viața ta sentimentală, întărind legătura cu persoana iubită.

Balanța

Zâmbetul astrelor pare anume destinat pentru tine, mai ales că Venus, protectoarea ta, este unul dintre protagioniștii acestui eveniment celest deosebit. După jumătatea lui mai vei putea să te reîntâlnești cu prietenii tăi, să faceți planuri împreună și să regăsiți libertatea de mișcare ce v-a lipsit atât de mult.Începe un nou capitol în viața ta, în care tot ce este vechi lasă loc schimbării și simți că astrele te ghidează către scopuri importante și îți dau determinarea de a le atinge.

Scorpionul

Profită de bunăvoința Cerului pentru a pune în practică inițiative pe care le-ai lăsat în stand by și a aduce transformările dorite în interiorul și în exteriorul tău. Ești la un punct de răscruce în ceea ce privește devenirea ta și trebuie să faci o alegere pentru a putea evolua din punct de vedere psihologic și spiritual, pentru a debloca energiile care să te propulseze mai departe. O persoană importantă va apărea în viața ta și te va asista în trecerea la un alt nivel al evoluției tale.

Săgetătorul

Dacă Venus este ochiul drept al chipului zâmbitor, atunci Jupiter este stângul (deși poate fi la fel de bine și invers, în funcție de poziția observatorului). Cert este că planeta ta protectoare, omnipotentul Jupiter, este parte esențială a evenimentului ceresc rar și benefic. Viziunea clară este marele tău dar, intuiția exactă a lucrurilor pe care trebuie să le faci pentru ca succesul tău să fie garantat. Fie că este vorba de carieră, fie de iubire, vei ști precis cum să procedezi ca să-ți fie cel mai bine.

Capricornul

Unul dintre protagoniștii surâsului de pe cer, jupiter, se află chiar în zodia ta, așa că vei primi binecuvântarea divină pentru orice vei întreprinde de la jumătatea lunii mai încolo. Jupiter îți va da putere, Venus îți va da spirit de persuasiune și capacitatea de a aduce armonie în suflete, iar Luna zâmbitoare îți va da intuiție. Folosește toate aceste daruri pentru a produce schimbarea importantă pe care o aștepți de multă vreme, pe planul dezvoltării personale.

Vărsătorul

Ai o legătură specială cu Divinitatea, așa că înțelegi cele mai subtile implicații ale zâmbetului ceresc. Știi că urmează o perioadă pozitivă, în care lumea se reface, iar tu îți poți aduce aportul sprijinind diferite cauze și împlinindu-ți misiunea de a-i ajuta pe cei din jur și a aduce mai mult bine în Univers. Zâmbetul Lunii este semnalul mult-așteptat că poți începe munca ta caritabilă și că eforturile tale vor fi răsplătite prin armonia și echilibrul ce se instalează în viața personală.

Peștii

Ca toate zodiile acvatice, ai o legătură specială cu Luna, iar zâmbetul ei îți luminează fiecare decizie pe care o vei lua de la mijlocul lui mai încolo. Ți-ai propus să aduci mai multă ordine în viața ta, să vindeci răni vechi, să reînnozi legături și să te bucuri de fiecare clipă pe care o trăiești. Această nouă atitudine aduce magie în jurul tău, astfel încât vei întâlni oamenii potriviți la momentul potrivit, pentru a-ți transforma visele în realitate.

Parteneri