Va fi prăpăd! ANM a transmis Cod Portocaliu de ploi torențiale și vijelii . În ce parte a României

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, un Cod portocaliu de vijelii care va afecta, în intervalul orar 13:00 – 23:00, 23 de judeţe din ţară. În cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, local în Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, vijelii, grindină şi descărcări electrice. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Hunedoara, Olt, Teleorman, Giurgiu şi parţial Buzău, Prahova şi Gorj.

De asemenea, alte 9 judeţe se află sub Cod galben de ploi şi descărcări electrice marţi, în intervalul orar 10:00 – 23:00

În sud-vestul, sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala şi în sud-estul teritoriului, pe arii restrânse, seara şi noaptea.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj (parţial) şi Galaţi.

Parteneri