Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat în Marea Britanie este extrem de promițător. S-au comandat deja 100 de milioane de doze de vaccin

Două vaccinuri anti-COVID-19, unul dezvoltat în Marea Britanie, la Universitatea din Oxford, iar cel de-al doilea în China, au un răspuns imun puternic, potrivit studiilor clinice.

Vaccinul dezvoltat de Universitatea din Oxford pare sigur și antrenează sistemul imunitar, anunță BBC NEWS.Studiile care au implicat 1.077 de persoane au arătat că vaccinul a dus la crearea de anticorpi și celule albe în sânge care pot lupta împotriva coronavirusului. Descoperirile sunt extrem de promițătoare, dar încă nu se știe dacă acest lucru este suficient pentru a oferi protecție. Urmează să se facă stuii pe eșantioane mai reprezentative.

Marea Britanie a comandat deja 100 de milioane de doze de vaccin.

Vaccinul, care a primit numele ChAdOx1 nCoV-19, este dezvoltat cu o viteză fără precedent, pe baza unui virus care provoacă răceala comună la cimpanzei și care a fost modificat genetic pentru a fi similar cu coronavirusul. El atrage un răspuns al organismului care împiedică și infectarea cu Covid-19.

Parteneri