Vlăduța Lupău pregătită să își pună cariera de solistă pe locul doi

Vlăduța Lupău a lămurit misterul și a făcut anunțul care îi va pune fanii pe jar. Artista își dorește să devină mamă, așa că muzica va trece pe locul doi în lista priorităților. Nu va renunța la concerte dar vor fi mai puține, în cazul în care Dumnezeu o va binecuvânta cu un copil.

Misterul Vlăduței Lupău. Vrea să devină mamă

Una dintre artistele momentului în România, Vlăduța Lupău, se bucură de aprecierea fanilor și de un succes culminant într-un timp foarte scurt. În plus, viața personală o împlinește, este fericită alături de fotbalistul Adrian Rus și vrea să devină mamă.

Ne dorim amândoi copii. Inițial, în prima parte a relației, el își dorea foarte mult un copil, eu eram speriată de gândul că nu o să fac față și cu un copil și cu patru concerte pe săptămână, plus emisiunea pe care o am în orașul eu.

Dar, la un moment dat îți vine vremea și când o să dea Dumnezeu, o să fie.

Abia așteptăm, pentru că o familie frumoasă trebuie să aibă un rod frumos și mi-ar plăcea să am doi copii, pentru că și eu și Adi avem frați și am fost învățați să avem familii mari”, a spus Vlăduța la Showbiz Report.

Va trece muzica pe locul doi

Pentru că își dorește cu ardoare să-și mărească famiilia, Vlăduța este dispusă la sacrificii, iar unul dintre ele este să treacă viața profesională pe locul doi, pentru a avea timp să se ocupe de familiie.

Vlăduța a fost cerută de soție în 2018, înt-un mod complet inedit, cu ajutorul Poliției Rutiere. Artista a răspuns afirmativ, iar la un an distanță s-a căsătorit cu fotbalistul Adrian Rus, fiul fostului chestor de poliție, Toma Rus, secretar de stat în cadrul MAI.

”Este exclus să stăm despărțiti, cred că trebuie să fii aproape mereu de omul pe care îl iubești și mai ales acum, la începutul relației”, a mai spus Vlăduța Lupău.

Parteneri